/

/

„Zestrea feministă” – un proiect dedicat tinerilor pentru prevenirea și combaterea violenței

20.05.2025

„Zestrea feministă” – un proiect dedicat tinerilor pentru prevenirea și combaterea violenței

La Coaliția Națională „Viața fără violență”, ne-am asumat un obiectiv important pentru 2025: să lucrăm intens cu tinerii. Astfel, am lansat proiectul „Zestrea Feministă”, o inițiativă dedicată fetelor și băieților din Republica Moldova. În cadrul proiectul, abordăm teme esențiale precum formele de violență și modalitățile de a obține ajutor, educația sexuală și feminismul – toate explicate pe înțelesul tinerilor. Coordonat de colega noastră, Laura Vition, proiectul a ajuns deja la peste o sută de elevi și eleve din 5 licee din Glodeni, Bălți, Grătiești, Chișinău și Ungheni, cât și la studenții și studentele de la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova.

„În fiecare dintre aceste instituții de învățământ, am fost întâmpinată cu deschidere și căldură, dar și cu aceeași frază spusă de profesoare și directoare: «Este mare nevoie de aceste discuții. Vedem și cunoaștem copii care trăiesc în violență acasă și care, adesea, preiau comportamente abuzive, dar de multe ori ne simțim neputincioase»”, povestește Laura.

Sesiunile includ exerciții de grup și jocuri de rol, care facilitează un dialog deschis despre stereotipurile de gen adânc înrădăcinate în societate, inclusiv cele propagate de influenceri populari în rândul tinerilor. Subiecte precum consimțământul generează reacții revelatoare, însoțite de șoapte de genul: „Vezi, ți-am spus că un refuz înseamnă «nu», dar ai insistat! Acum înțelegi că nu este normal?”. Au existat și momente emoționante în care discuțiile despre abuzul sexual au scos la iveală priviri care spuneau fără cuvinte: „Eu am trăit asta”.

„Pentru noi este esențial să creăm un spațiu confidențial la fiecare sesiune, unde fiecare participant/ă se poate exprima cu încredere, fără teama de a fi judecat/ă. Într-o societate în care abuzul este perpetuat, normalizat și justificat, atât în viața reală, cât și în mediul online, aceste discuții cu tinerii, într-un limbaj simplu și accesibil, sunt absolut necesare pentru a opri ciclul violenței”, adaugă Laura

Nevoia urgentă de educație sexuală, confirmată de statistici alarmante

Doar în primele 3 luni din 2025, Inspectoratul General al Poliției a înregistrat 5002 adresări cu referire la comportamente și relațiile defectuoase în familie. Acest număr este în creștere cu 43.61% față de aceeași perioadă a anului precedent. Dintre acestea, 363 au fost infracțiuni de violență în familie și 1223 contravenții. În total, 375 de persoane au devenit victime, dintre care 280 femei, 44 copii și 51 bărbați. De asemenea, au fost înregistrate 52 de cazuri de violență sexuală.

Totodată, situația violenței sexuale asupra copiilor este deosebit de alarmantă. În 2024, practic zilnic un copil a fost abuzat sexual, cu peste 400 de cazuri raportate. Potrivit Centrului Internațional La Strada, în 2024 au fost raportate 11.894 de materiale care reprezintă abuz sexual asupra copiilor. În același timp, 29.620 de materiale au fost eliminate din spațiul virtual. Un procent șocant de 59% dintre materialele raportate pe www.siguronline.md conțin imagini de natură extrem de gravă, care implică copii de până la 13 ani în situații de abuz sexual explicit. Datele Inspectoratului General al Poliției arată, de asemenea, o creștere a infracțiunilor cu caracter sexual asupra copiilor comise prin tehnologii informaționale: 122 de cauze penale în 2024, comparativ cu 72 în 2023.

Deși datele agregate privind violența digitală pentru întregul an 2024 sunt încă în curs de centralizare, tendințele indică o creștere a cazurilor de cyberbullying și hărțuire online, în special în rândul tinerilor. De asemenea, observăm o intensificare a mesajelor de ură față de femei și o popularizare a conceptelor din așa-numita „manosferă”. Mai mult, influenceri de la noi, cât și din afară, precum Andrew Tate, promovează deschis masculinitatea toxică și misoginismul.

Din păcate, cifrele reale sunt mult mai mari

În ciuda acestor statistici îngrijorătoare, în Moldova, doar 11% dintre cazurile de violență sunt raportate. Experiența noastră de discuție cu tinerii confirmă necesitatea urgentă de a aborda subiecte considerate tabu, dar normalizate de societate. Reacțiile și mărturisirile tăcute ale tinerilor în timpul sesiunilor demonstrează o conștientizare profundă a problemei violenței. Mai mult, potrivit Convenției de la Istanbul, copiii care cresc în familii unde există abuzuri nu sunt doar martori, ci victime directe ale acestora. Acest lucru crește inevitabil riscul de preluare a comportamentului abuziv, dacă nu se intervine corespunzător prin educație.

În primele cinci luni ale proiectului „Zestrea Feministă”, am înțeles că, atât instituțiile de învățământ, cât și elevii/ele, studenții/ntele sunt pregătiți/te și dornici/ce să discute aceste subiecte. Singurii care par să ezite și să subestimeze importanța educației în prevenirea violenței sunt autoritățile, care invocă o presupusă lipsă de pregătire a societății. Realitatea din teren contrazice vehement această afirmație.

Noi vom continua să mergem în școli și să vorbim cu tinerii despre subiecte care contează cu adevărat pentru binele lor, pentru că „Zestrea Feministă” pe care dorim să o transmitem este că egalitatea de gen contează și fiecare persoană trebuie protejată de violență.