Trei din patru femei din Republica Moldova (73%) au fost supuse cel puțin unei forme de violență din partea unui partener pe parcursul vieții lor, arată raportul „Dezvăluirea părții ascunse a aisberg-ului: Violența psihologică în România și Republica Moldova”, realizat de Asociația pentru Relații Comunitare (ARC). Cea mai frecvent întâlnită este violența psihologică. Deși adesea precedă violența fizică sau sexuală față de femei, violența psihologică rămâne neobservată și continuă să fie normalizată de societate. 

Lilia are 38 de ani. Își ține părul brunet cu reflexe grizonante prins într-o coadă simplă la spate și are o privire ageră de culoarea alunei. Ne dăm întâlnire la UNIC, un centru comercial construit în mijlocul Chișinăului încă pe timpul Uniunii Sovietice. O recunosc după maioul galben cu inscripție pe care-l poartă. După ce privirea scrutătoare i se domolește, Lilia adoptă o voce moale de povestitoare. E născută la Criuleni, orășel aflat la 45 de km de capitală, unde locuiește acum cu cei 4 copii și actualul partener. Deși visa la o familie fericită, violența psihologică și-a făcut loc în primele două căsnicii. 

Ce este violența psihologică? Potrivit cercetării realizate de ARC în urma discuțiilor cu femei supraviețuitoare, violența psihologică definește o serie de comportamente din partea abuzatorului care urmăresc manipularea, controlul și degradarea bunăstării fizice, mentale și emoționale. Noțiunea este inclusă în legislația Republicii Moldova, dar nu cuprinde toate formele acesteia. Codul Penal al RM prevede că acțiunile de izolare, intimidare în scop de impunere a voinţei sau a controlului personal asupra victimei se pedepsesc cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 180 de ore sau cu închisoare de până la 3 ani.

„Cred că mai mult de jumătate din femeile din Moldova au trecut ce-am trecut și eu”, mărturisește Lilia. Datele cercetării îi dau dreptate: violența psihologică afectează aproape trei sferturi (71%) din moldovence. 

Vina pentru diagnosticul copilului

Lilia s-a căsătorit prima dată când abia atingea majoratul. Recunoaște că urma modelul familiei ei: „mama era exemplul meu – m-a născut când avea 18 ani și eu tot timpul visam să fiu mamă tânără”. A născut un băiat la un an de la căsătorie. Când avea două luni, după mai multe controale, copilul a fost diagnosticat cu sindromul Williams, o afecțiune genetică rară, caracterizată prin întârzieri în dezvoltare, dificultăți cognitive și anomalii cardiovasculare. „Nici idee nu aveam că există așa diagnoză… eram dezorientată total”, își amintește ea.

După diagnostic, în mariajul celor doi a apărut violența psihologică. Tânărul tată și-a îndreptat toată frustrarea spre ea. „Când a aflat că copilul are probleme, ferească Dumnezeu…” Soțul o învinuia constant pentru boala copilului, fără a-i oferi suport sau ajutor. Asta, chiar dacă mama soțului îi sugerase Liliei să facă avort în primele luni de sarcină, pentru că ar putea naște un copil „debil” (din rusă: idiot, nebun), întrucât ei ar avea asemenea cazuri în familie. 

Nevoită să facă față valului de învinuiri și neglijenței soțului, care o afectau emoțional într-o perioadă de extremă vulnerabilitate, Lilia a decis să divorțeze. „Am zis că băiatul e al meu, că n-are nici o treabă cu el și pur și simplu l-am alungat.”

După divorț, Lilia s-a concentrat pe creșterea fiului cu nevoi speciale, pentru care, la începutul anilor 2000, existau puține centre de suport în Moldova. Lilia a încercat să obțină o pensie alimentară de la tatăl băiatului, inclusiv prin instanță. Bărbatul declara ba că nu are un venit, ba că nu are capacitate de lucru, iar Lilia a renunțat să mai ceară ceva și a mizat doar pe ea.

„Mă omora psihologic”

La câțiva ani de la primul divorț, Lilia l-a cunoscut pe al doilea soț. Se întâmpla într-o perioadă când se simțea dezorientată, oscilând între responsabilitatea pentru un copil cu nevoi speciale și lipsa unui venit stabil. „El mi-a oferit niște atenție și eu m-am gândit că, uite, s-a găsit un suflet bun.” 

În a două căsnicie a născut o fată și un băiat. Al doilea soț se comporta bine cu copiii, spune Lilia, însă nu voia să muncească, cerea bani de la ea și îi cam plăcea băutura. „S-a purtat foarte ok și cu băiatul mai mare… [Problema] a fost mai degrabă relația noastră.” 

Într-o relație, spune femeia, există un punct în care ți se ridică o plapumă de pe ochi și conștientizezi ce se întâmplă. O întreb când s-a ridicat plapuma pentru ea. „Când îmi spunea că sunt un nimeni, că nu trebuiesc nimănui cu trei copii, că îi e rușine să iasă cu mine… Mă omora psihologic”, recunoaște femeia.

Cercetarea ARC scoate în evidență câteva tactici de violență psihologică. Una dintre ele, ca în cazul Liliei, este umilirea și subminarea prin mesaje care zdrobesc respectul de sine și demnitatea femeii, inclusiv prin comentarii constante potrivit cărora ea nu este suficient de bună.

Toate aceste semne i-au dat de înțeles că relația lor trebuie să ia sfârșit. Bărbatul, însă, nu era de acord. „După ce i-am spus că divorțăm, m-a lovit pentru prima dată. Noroc de vecin că taman venea în ospeție, că era să mă stranguleze”, își amintește ea. 

Refuzul de a oferi divorțul

Pentru că nu voia să accepte divorțul, bărbatul a continuat s-o terorizeze. „Umbla noaptea pe la ferestre, le strica, îmi speria copiii, mă amenința. Eu mă temeam să stau la mine-n casă, tresăream la orice sunet”. Femeia și-a luat câini pe lângă gospodărie ca să se simtă mai în siguranță. 

Printre formele de violență psihologică punctate de cercetare sunt amenințarea, intimidarea și șantajul. Femeile supuse violenței psihologice se confruntă adesea cu tulburare de stres post-traumatic, care poate duce la dificultăți în gestionarea răspunsurilor corpului la traumă, cum ar fi flashback-uri, frică intensă și disociere.

Cel mai grav episod de agresiune s-a întâmplat chiar de ziua fiicei lor. „În mijlocul nopții mă trezesc de la senzația că cineva stă deasupra mea și se uită la mine. Eram cu copilul de un an în pat, deschid ochii și-l văd [pe fostul soț]. Omul a venit beat, chipurile să-și felicite fata. Am strigat de frică și el când m-o luat la bătut, țâșnea sângele… Iar frate-su stătea și privea…”, povestește Lilia cu încordare.

Abuzatorii recurg întotdeauna la violența psihologică înainte de a recurge la violență fizică sau sexuală. Specialiștii subliniază că este important ca femeile să plece dintr-o relație de la primele semne de abuz emoțional, înainte ca acesta să escaladeze în abuz fizic.

Femeia l-a denunțat a doua zi la poliție, iar agresorul a primit ordin de restricție. „După ce l-am alungat, venea soră-sa și mamă-sa și mă insultau. Acum am imunitate la chestiile astea, dar atunci mi se lăsau mâinile în jos.” După un an și jumătate în care agresorul nu accepta divorțul și se jura prin instanțe că o iubește și face moarte de om pentru ea, Liliei i-a reușit să se despartă legal de al doilea soț. 

Cum fiecare contribuie pentru schimbare

În acea perioadă, Lilia a mizat mult pe susținerea specialistelor de la Asociația Obștească „Fiecare Contribuie pentru Schimbare” (FCPS), organizație din Criuleni care-și propune să îmbunătățească calitatea vieții persoanelor cu dizabilități și să ofere suport femeilor și altor oameni în situații vulnerabile. După discuțiile cu ele, femeia și-a dat seama că are puterea să se opună agresorului. 

Nu era la prima interacțiune cu organizația. Victoria Secu, directoarea FCPS, i-a fost Liliei învățătoare în clasele primare. Fiind în același oraș, femeile au ținut legătura, iar Lilia știa de existența organizației. Atunci când fiul mai mare era bebeluș și Lilia avea nevoie de ajutor, l-a găsit anume aici. Specialistele au direcționat-o la centrele care oferă asistență calificată copiilor cu nevoi speciale. Spre bucuria Liliei, fiul ei a făcut primii pași când avea trei ani. De atunci, FCPS s-a statornicit în viața și inima ei. 

„Aici am făcut consiliere și mi-am pus un pic creierii la loc. Fetele mereu simțeau când ceva nu e bine și interveneau: «Lilia, ia vino încoace, ia povestește…»”. Centrul a ajutat-o și cu ceilalți copii și i-a oferit, la nevoie, asistență financiară. Cu timpul, Lilia s-a implicat în proiectele centrului – de la cele legate de violența domestică, la criza refugiaților din Ucraina. 

Femeile care suferă de violență psihologică apelează adesea la organizații non-guvernamentale, mai degrabă decât la instituțiile statului, care nu iau în serios violența psihologică. Organizațiile care protejează drepturile femeilor consideră violența psihologică o formă reală de agresiune și pot oferi o gamă largă de servicii, inclusiv adăpost, sprijin psihologic, consiliere, îngrijire a copiilor și asistență juridică.

În 2024 Lilia a câștigat un grant din partea Coaliției Viață fără Violență. „Fetele de la FCPS m-au ajutat foarte mult în procesul de aplicare. Când am aflat că am luat grantul, nu mai puteam de bucurie. Am avut așa o experiență frumoasă!”, spune entuziasmată. 

Una din sursele de venit ale Liliei este epilarea cu ceară. Grantul i-a permis să predea meseria în mod gratuit la 10 femei în situații de risc, oferindu-le certificare la sfârșit. Proiectul a mai inclus asistență juridică și psihologică. „Mi-am dorit să le ofer încrederea că nu sunt singure și pot să câștige bănuții lor.”

Violența economică este o altă manifestare a violenței psihologice. Poate lua forme precum controlul finanțelor de către agresor, limitarea accesului la produsele esențiale sau interdicția de a munci. Mai mult de o treime din participantele la studiul ARC au declarat că agresorii le controlau banii și activitatea economică. Limitarea resurselor financiare le ține pe femei alături de agresori, multe dintre ele temându-se că nu-și vor putea întreține copiii ca mame singure.

Ce pot face femeile în situație de abuz

„Indirect, am fost mereu alături de Lilia”, spune Victoria Secu, care se află la cârma FCPS de 12 ani. „Lilia a fost invitată la multe ședințe de informare și activități, pentru că încercăm să le fim aproape femeilor în situații vulnerabile, din care parcă nu există ieșire, și să le informăm ce pot face, unde se pot adresa.” 

Pentru femeile în situații similare cu a Liliei, când abuzatorul le amenință sau refuză să divorțeze, este în primul rând important ca femeile să știe că acestea sunt doar tehnici de manipulare, spune Victoria Secu. „Femeile trebuie să fie conectate cu specialiști de profil – avocați, psihologi, care abordează individual fiecare situație și lucrează activ cu ele, ca să nu cedeze și să se întoarcă la abuzator”. 

Unele femei nu știu unde să ceară ajutor, de aceea organizațiile, autoritățile și alte instituții trebuie să conlucreze, direcționând femeia acolo unde va primi suportul potrivit pentru ea, spune Victoria. Totodată, beneficiarele pot susține alte femei, recomandându-le specialiștii care le-au ajutat pe ele. 

Ea subliniază că este important ca femeile să se informeze și singure: despre Telefonul de Încredere pentru Femei și Fete, de exemplu, despre organizațiile localizate în zona lor care le pot ajuta în caz de abuz. „Contează și alfabetizarea digitală, ca femeile să știe cum să caute pe internet organizații care să le ofere sprijin”, adaugă ea.

Citat filosofic în loc de încheiere

De 7 ani, Lilia e într-o relație cu un bărbat mai tânăr. Îmi spune că nu e perfectă, dar s-a învățat să-și apere limitele și să nu pună la inimă. Au împreună o fetiță, pe care mi-o arată cu mândrie pe o fotografie. Galeria Liliei e plină cu pozele copiilor, cu cei patru câini sau de la numeroasele activități în care se implică. Broderie, artizanat, întâlniri cu femeile din comunitate, activități la Centrul de Justiție Socială „Echitate”…  

„Am zis că mă bag peste tot. Și o să îndemn toate femeile să fie puternice. Pentru că noi într-adevăr avem putere, dar nu umblăm la dânsa”, conchide femeia. 

Pe tricoul galben solar al Liliei, care mi-a sărit în ochi când ne-am întâlnit, stă un citat din Rumi, filosof sufist: „Life is balance of holding on and letting go” (în trad.: Viața e un echilibru dintre a ține și a lăsa lucrurile să plece). Pentru că mi-a tot atras privirea cât vorbeam, o întreb la sfârșit dacă știe ce e scris și-mi răspunde că nu. Îi traduc citatul și pe fața ei apare un zâmbet larg: „ia uite, nu știam, l-am câștigat la o activitate… Vezi, chiar nu-i întâmplător!”.

Acest material a fost elaborat în baza studiului „Dezvăluirea părții ascunse a aisberg-ului: Violența psihologică în România și Republica Moldova”, realizat de Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) cu scopul de a obține o perspectivă asupra nevoilor supraviețuitoarelor violenței psihologice: https://arcromania.ro/arc/documente/CercetareViolentaPsihologica.pdf

Text scris de Patricia Mihailă, jurnalistă