Până acum, am cunoscut-o pe grantista noastră ca Maria. Maria e o fire energetică, dedicată și empatică. De curând, totuși, am făcut cunoștință cu Marcela. Maria este Marcela, așa o strigă și o alintă oamenii din Logănești.

Maria e o femeie activă în localitatea ei. Ține la femeile lângă care a crescut și este aproape de viețile lor. Ea știe că violența nu ocolește nici localitatea sa de baștină și că există femei care au nevoie să știe că nu sunt singure, că au alături oameni care le pot sprijini și crede.
Programul “StoP” în Logănești
Programul comunitar de prevenire a violenței împotriva femeilor “StoP” îi oferă Mariei prilejul să adune femeile în spații comune, unde ele pot să se simtă ascultate și crezute. Pe 20 august, Maria a transformat biblioteca din Logănești într-un soi de fortăreață. Femei și fete de toate vârstele, de la lucrătoare culturale și voluntare până la mame, bunici, nepoate și reprezentante și reprezentanți ai primăriei, s-au adunat să vorbească despre grija de sine și grija colectivă.

Din experiența personală, Maria observase că responsabilitățile de mamă, activistă și coordonatoare locală a programului „StoP” pot duce grija pentru propriul corp și bunăstare mintală pe un loc secundar.
De asta, ea a decis ca primul atelier din cadrul acestui program să fie anume despre sănătate. La întâlnire a participat o doctoră ginecologă care a vorbit cu consătenele despre:
- Ciclul menstrual;
- Vaccinarea HPV;
- Perimenopauza și menopauza;
- Sănătatea reproductiv-sexuală.

Pentru multe dintre participantele la atelier, această discuție a fost prima dată în foarte mult timp când au putut fi prezente cu sine, cu corpurile și gândurile lor. A fost prilejul perfect să vorbească despre propriul corp fără rușine, să pună întrebări și să fie ascultate. Am văzut cum femeile s-au apropiat și mai tare una de alta.
Dincolo de informațiile medicale și recomandările practice, au început să împărtășească experiențe, temeri și întrebări pe care le purtau de mult timp.
Grija colectivă începe de la grija de sine
Grija de sine nu este un lux și nici un act de egoism. Din contră chiar, e o condiție necesară pentru a putea avea grijă și de ceilalți. În cadrul programului „StoP”, noi înțelegem că prevenirea violenței începe cu relații bazate pe încredere, sprijin și solidaritate. În paralel, pentru a construi comunități în care femeile sunt în siguranță, trebuie mai întâi să construim comunități în care femeile se simt văzute, ascultate și importante.

“Ce mai face Marcela acum?”
Cu două săptămâni înainte de primul atelier, Maria cu voluntarele programului “StoP” au vopsit scuarul localității în culorile programului „StoP”. În jurul lor s-au adunat oameni curioși de repeziciunea lor, de entuziasmul pe care îl purtau în fiecare mișcare a pensulelor de vopsea.

În mod firesc, trecătoarele/-ii au întrebat-o pe Marcela ce mai face de această dată și au aflat despre StoP. Primarul localității a pus personal umărul la amenajarea spațiului și de atunci, îi este alături la fiecare activitate.
Deci, ce a început ca inițiativa unei singure femei s-a transformat treptat într-un efort colectiv. Aici se întâlnesc grija de sine și grija pentru comunitate. Atelierul despre sănătate a pornit din experiența personală a Mariei, din recunoașterea faptului că, între muncă, familie și activism, femeile ajung de multe ori să se pună pe ultimul loc. Însă aceeași grijă pe care a încercat să o cultive pentru sine a devenit și o formă de grijă pentru celelalte femei din Logănești. Scuarul vopsit în culorile „StoP” a devenit expresia vizibilă a acestui lucru: o comunitate în care oamenii aleg să aibă grijă unii de alții.

Programul StoP este implementat în Moldova de Coaliția Națională „Viața fără Violență” în colaborare cu Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen (A.L.E.G.) România și StoP e.V, cu susținerea rețelei Women Against Violence Europe (WAVE Network), a Ministerului Federal pentru Afaceri Sociale, Sănătate, Îngrijire și Protecția Consumatorului al Austriei, Guvernului Coreei de Sud și UNICEF Moldova.